Eminescu la Floreşti

După ce a trăit la Iași din 1874 până în 1877, Mihail Eminescu s-a mutat la București, unde a fost redactor până în 1883, apoi redactor–șef (în 1880) la ziarul Timpul. A desfășurat o activitate publicistică excepțională, care i-a ruinat sănătatea însă. În această perioadă a scris marile lui poeme (seria Scrisorile, Luceafărul, etc.).

Mihai Eminescu a venit la Florești, sat al comunei Țânțăreni, în vara anului 1878, la recomandarea doctorului Kremnitz (medicul familiei regale), pentru refacerea sănătăţii. Avea 28 de ani și o faimă de mare poet, recunoscută de Alecsandri, Titu Maiorescu și ceilalți membri ai Junimii.

La Florești a fost găzduit de magistratul Nicolae Mandrea, la conacul său din Câmpul Cerbului, undeva între dealurile împădurite ale Arpadiei. In plimbările pe care le făcea pe cărările liniștite ale pădurii, era deseori însoțit de soția magistratului, a cărei formație artistică – scriitoare și pictoriță – o apropiase de lumea scriitorilor. De altfel, Zoe Mandrea, născută Bălcescu, era nepoată de frate a lui Nicolae Bălcescu și mare admiratoare a poetului nepereche.

Din acea perioadă a trecerii marelui poet prin frumosul ținut al Arpadiei a rămas mărturie scrisoare pe care acesta a scris-o colegilor din redacţia Timpului: „Locul în care sunt e cât se poate de frumos. Râuri, codru, şes, dealuri, munţii în depărtare, frumos adecă în puterea cuvântului, încât să fiu Bodnărescu aş nenoroci poate Convorbirile cu amintiri de călătorie ale unui june. Dar numai grija asta n-o am, ci mă mărginesc a mulţumi zeilor îndeobşte şi d-lui Mandrea îndeosebi de îngăduirea unui colţ de pădure care-mi dă toane bune şi sănătate“.

La Floreşti, poetul a stat singur în tot conacul în acea vară. Și-a refăcut sănătatea şi a muncit, în egală măsură.  A tradus numeroase pagini din faimoasele „documente Hurmuzaki“ pentru care i se încredinţase „un onorariu de câteva mii de lei, mai mult ca o înăbuşire a susceptibilităţilor“ (G. Călinescu), a finalizat poemul Scrisoarea III compunând şi alte poezii, precum „Pajul Cupidon“, „O, rămâi…“, „Pe aceeaşi ulicioară“, „De câte ori, iubito“, „Rugăciunea unui dac“, „Atât de fragedă“ etc.

Poezia „Freamăt de codru“, spun eminescologii, are trimitere spre „fata popii cea ocheşică“ din Floreşti, îndrăgostită de Eminescu.
Cucu-ntreabă: – Unde-i sora
Viselor noastre de vară?
Mlădioasă şi iubită,
Cu privirea ostenită,
Ca o zână să răsară

Tuturora.

 

Recitând doar două strofe din poezia dedicată odraslei bisericeşti, uşor ne putem da seama că Eminescu n-a rămas chiar indiferent la ademenirile acesteia.

Se întreabă trist izvorul:
– Unde mi-i crăiasa, oare?
Părul moale despletindu-şi,
Faţa-n apa mea privindu-şi                                                          
Să m-atingă visătoare

Cu piciorul?
Am răspuns: – Pădure dragă,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari rămâneţi
De visaţi la ochii vineţi,
Ce luciră pentru

Vara-ntreagă.

Trecerea marelui poet Mihai Eminescu prin Floreștii Gorjului a însuflețit, pur și simplu, viața culturală a localității. An de an, aici au loc manifestări culturale intitulate „Eminescu la Floreşti“, cu pelerinaje la biserica veche din Floreşti, la bustul poetului, precum şi spectacole de muzică şi poezie din lirica eminesciană.

La Floreşti există şi un muzeu fotodocumentar închinat lui Eminescu.